Uploader: Ezra
Country: Croatia
Uploaded: Jun 17, 2018
Price: Free

Please, verify you are not robot to load rest of pages

critica ratiunii pure - pdf

Immanuel Kant
CRITICA RAŢIUNII PRACTICE
Colecþia cãrþilor de seamã
Redactor: Simona Pelin
© Editura Paideia, 2003
Str. Tudor Arghezi nr. 15, sector 2
701341 Bucureºti, România
tel.: (00401) 211.58.04; 212.03.47
fax: (00401) 212.03.48
www.paideia.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României
KANT, IMMANUEL
Critica raþiunii practice / Immanuel Kant ; trad. precedatã de o
schiþã biograficã ºi o introd. de Traian Brãileanu. - Bucureºti :
Paideia, 2003
ISBN 973-596-126-1
I. Brãileanu, Traian (trad.; pref.)
17
Immanuel Kant
CRITICA RAŢIUNII PRACTICE
Traducere
precedatã de o schiþã biograficã
ºi o introducere
de Traian Brãileanu
PAIDEIA
PREFAŢA TRADUCĂTORULUI
Prin traducerile operelor lui Kant în limba românã apãrute pânã acum
(Critica raþiunii pure, Prolegomene la orice metafizicã viitoare care se va
putea înfãþiºa ca ºtiinþã, Întemeierea metafizicii moravurilor, Critica puterii de
judecatã esteticã, Religia în limitele raþiunii, Spre pacea eternã), intelectualii
români pot cunoaºte, fãrã truda învãþãrii limbii germane, filosofia kantianã.
Dar, din operele enumerate mai sus, mai lipsesc douã opere însemnate,
fãrã de care înþelegerea deplinã a „idealismului critic“ rãmâne nedesãvârºitã,
ºi anume Critica raþiunii practice ºi Critica puterii de judecare (din care a
fost tradusã numai o micã parte).
Prin traducerea de faþã a Criticii raþiunii practice, ne apropiem de þinta
finalã, de care ne desparte, acum, numai un singur pas: traducerea completã
a Criticii puterii de judecare (pe care nãdãjduim sã o dãm în anii ce vin).
Întrucât la traducerile noastre ale Întemeierii metafizicii moravurilor ºi
Criticii raþiunii pure am dat o schiþã biograficã a lui Kant ºi o listã a operelor
sale în ordinea cronologicã, cititorul poate consulta, în aceastã privinþã, una
dintre aceste lucrãri. Pentru înþelegerea moralei kantiene îi poate servi a
noastrã Introducere în filosofia moralã, care însoþeºte traducerea Întemeierii
metafizicii moravurilor, precum ºi lucrarea L’Etat et la Communauté morale
(apãrutã în „Revue internationale de Sociologie“, iulie-august 1931). Cei ce
doresc sã se iniþieze în sistemul de moralã al lui Kant vor gãsi îndrumãrile
necesare în „Introducerea în studiul moralei lui Kant“, care precede excelenta
traducere francezã a Criticii raþiunii practice fãcutã de Fr. Picavet (ediþia a V-a,
Paris, Alcan, 1921), iar cei ce ar vrea sã studieze temeinic morala kantianã
gãsesc ampla ei expunere în opera lui Victor Delbos, La philosophie pratique
de Kant (ediþia a II-a, Paris, Alcan, 1926).
Noi ne vom mãrgini de a oferi, aici, numai o scurtã privire asupra
conþinutului Criticii raþiunii practice.
Critica raþiunii pure, apãrutã în 1781, cuprinde sistemul filosofic al lui
Kant, întreg ºi desãvârºit. Aici se precizeazã ºi locul pe care Kant îl rezervã
moralei. Dar trebuie sã notãm cã în Critica raþiunii pure interesul filosofului e
concentrat asupra dezlegãrii problemei cunoaºterii. Rezultatele la care ajunge
Kant în acest domeniu devin apoi hotãrâtoare pentru înfãþiºarea pe care o
6
Immanuel K ant
dobândeºte, în filosofia sa, problema moralã. Filosofia pânã la Kant nãzuieºte
sã ajungã la cunoaºterea absolutului, a cauzei ultime, fie prin raþionamente,
deci în mod discursiv, fie prin intuiþie (intelectualã sau misticã). Dar toate
aceste sisteme filosofice dogmatice nu pot rezista unei critici temeinice.
Pentru a asigura întrucâtva certitudinea cunoaºterii, unii filosofi au renunþat
la speculaþiune, limitând domeniul cunoaºterii la ceea ce se poate cunoaºte prin
experienþã. Aceastã filosofie empiristã împinge însã, în mod logic ºi necesar,
la scepticism. ªi, dacã acest scepticism trebuie sã fie pãgubitor pentru ºtiinþele
naturii, pentru moralã rezultã de aici o situaþie cu adevãrat catastrofalã.
Experienþa nu ne poate da dovezi cã existã Dumnezeu, nemurirea
sufletului ºi libertatea. Mai poate fi vorba, în acest caz, de moralã? Evident
cã nu! Problema este deci de a arãta, pe de o parte, cã ºtiinþa, cunoaºterea,
deºi se întemeiazã exclusiv pe experienþã, îºi are principiile ei, care îi
garanteazã certitudinea, iar pe de altã parte cã morala îºi are domeniul
ei propriu bine definit faþã de domeniul ºtiinþei. În acest domeniu, moral,
existenþa lui Dumnezeu, nemurirea sufletului ºi libertatea sunt adevãruri tot
atât de sigure ca ºi adevãrurile ºtiinþifice.
Sã schiþãm drumul ce duce spre aceastã dezlegare a problemei.
Omul posedã sensibilitate, intelect ºi raþiune. Aceste trei facultãþi îi procurã
cunoaºtere. În aceastã cunoaºtere trebuie sã deosebim forma ºi conþinutul.
Conþinutul e dat din afarã, de obiect, forma însã se gãseºte în subiect.
Noi nu putem cunoaºte obiectele în sine, ci numai aºa cum ne apar
nouã, deci ca fenomene determinate de formele sensibilitãþii, intelectului ºi
raþiunii. Formele sensibilitãþii sunt spaþiul ºi timpul, cele ale intelectului sunt
categoriile, iar cele ale raþiunii – ideile.
Primejdia pentru ºtiinþã (cunoaºterea teoreticã) se iveºte prin faptul cã
intelectul e în stare sã „gândeascã“ obiecte care nu sunt date prin simþuri.
Primejdia e cu atât mai mare fiindcã astfel de obiecte nu numai cã pot
fi gândite, ci ele trebuie gândite. Anume, ordonarea materialului sensibil
cere aceastã operaþiune; experienþa nu e posibilã în alt mod decât depãºind
sfera sensibilitãþii prin concepte care imprimã conþinutului o unitate. Diversul
conþinutului sensibil trebuie prins într-o unitate sistematicã. De aici rezultã
cã noi trebuie sã presupunem unitatea conºtiinþei (sufletul), o cauzã ultimã
(Dumnezeu), care terminã seria nexului cauzal între lucruri, ºi un început
al seriei, deci libertatea. Acestor concepte nu le corespunde nici un obiect
în experienþã, deci ele nu constituie o cunoaºtere propriu-zisã. Ele nu
reprezintã decât principii regulatoare (ordonatoare) pentru desãvârºirea
unitãþii experienþei.
ªtiinþa nu poate cere ºi nici nu cere o dovadã, o demonstraþie a existenþei
lui Dumnezeu, a nemuririi sufletului ºi a libertãþii. Nu se poate afirma cã